Ministrul demis al Muncii, Violeta Alexandru, susține despre problema dosarelor de recalculare a pensiilor pentru mărirea cu 40% începând cu spetembrie 2020 că face „tot ce este omeneşte posibil ca acest număr de dosare întârziate să se rezolve în cel mai scurt timp”.
De asemenea, aceasta prezintă în ce stadiu a găsit dosarele la început mandatului și a menționat câte mai sunt în lucru susținând că „Regret sincer că oamenii trebuie să aștepte în continuare peste termenul legal de 45 de zile”, potrivit capital.ro.
„Niciunui ministru înaintea mea nu i-a păsat. Am găsit peste 15 mii de dosare cu termene până la un an. Eu cu colegii de la casele de pensii am făcut eforturi, nu putem face nimic peste noapte. Sunt evidente problemele, în continuare. Totuşi, o reducere de la 14.000 de dosare la 2.600, cât încă avem în lucru, înseamnă o îmbunătăţire. Şi acest lucru l-am atins în doar câteva luni de mandat. Regret sincer că oamenii trebuie să aștepte în continuare peste termenul legal de 45 de zile. Unele dintre răspunsurile la solicitările de recalculare dezamăgesc în continuare pentru că oamenii au sperat, deşi documentele depuse nu sunt de natură să genereze o recalculare şi unii dintre dânşii sunt dezamăgiţi de răspuns. Fac tot ce este omeneşte posibil ca acest număr de dosare întârziate să se rezolve în cel mai scurt timp”, a declarat Violeta Alexandru potrivit sursei citate.
„Eu pun accent pe cei care au muncit cât mai mult în viață. Acelor oameni le spun că le respect activitatea desfășurată. Eu îmi doresc o justă măsură, o diferențiere între persoanele care au muncit toată viața și care au o pensie egală cu cei care nu au muncit. Vom găsi o soluție și pentru pensia minimă”, susține Violeta Alexandru.
„Nu există nicio situație modificată față de momentul când am preluat guvernarea. În bugetul de anul acesta sunt prevăzute sumele. Ele nu sunt în acest moment pe masă.
Am pus sumele în buget. Există o lege care trebuie aplicată. Legea nu e modificată, nu există niciun element în plus”, a conchis Ministrul Muncii.